Drumurile noastre autonome ne vor purta, de aceasta data, spre alte doua destinatii urbane ce-si revendica pe buna dreptate popasul nostru, aflate pe malurile Dunarii. Doua orase fermecatoare, pe care le desparte Siretul si care fac parte din doua judete diferite, ce le poarta numele: Braila si Galati. Acolo unde, in trecut, Siretul si Dunarea erau hotare ale Moldovei, Munteniei si Dobrogei, si pe ale caror stravechi faleze, prin ale lor frumoase parcuri, muzee, gradini, lacasuri de cult si monumente ne vom plimba astazi.
Cum nimereste “orbul” Braila si Galatiul?
Pe vremuri, fiind singurul oras port la Dunare, nu prea aveai cum rataci drumul spre Braila. In plus, prin arhitectura sa radiala, cu strazi dispuse circular, plecand de pe malul Dunarii si fara abatere de la cursul strazii, calatorul ajunge tot pe malul acesteia. Pana-n Braila, insa, trecem prin Campia Baraganului urmand calea DN 21 dinspre Slobozia (din Bucuresti, pe Autostrada Soarelui), drumul european E87 daca venim dinspre Tulcea sau DN2B, dinspre Buzau si Galati. Cele mai apropiate aeroporturi internationale sunt ,,Henri Coanda” din Otopeni, “Mihail Kogalniceanu” din Constanta, “George Enescu” din Bacau, “Delta Dunarii” din Tulcea si Aeroportul International Sibiu. O alternativa de acces este cu trenul, insa, daca doriti sa va bucurati de maxima autonomie in calatoria voastra si aveti nevoie de o masina, echipa Autonom Rent-A-Car va sta la dispozitie atat la agentia din Galati, pe strada Brailei nr. 3, cat si in oricare alt centru de inchiriere din cele 37, aflate in 24 de orase ale tarii. Sau puteti rezerva o masina online, completand formularul de rezervari disponibil pe site-ul Autonom.
Cu ce teatre se mandresc?
Cu unele dintre cele mai prestigioase institutii de cultura romanesti. Cladirea Teatrului „Maria Filotti” din Braila a fost construita in jurul anului 1850, pe atunci fiind Hotelul Rally. Mai tarziu, in 1895, a fost infiintat Teatrul Rally, transformat peste aproape o jumatate de secol in Teatrul de Stat Braila – Galati si, in 1954, in Teatrul de Stat Braila. Abia in anul 1969 teatrul primeste numele “Maria Filotti”, una dintre cele mai apreciate actrite ale secolului trecut. Gratie acestui teatru, brailenii au avut parte, de-a lungul timpului, de reprezentatii valoroase ale unor artisti precum George Enescu, Ernesto Rossi, Hariclea Darclée si trupe celebre, precum cele ale lui Constantin Tanase, Fani Tardini, Matei Millo sau Alexandru Davila. Cladirea acestui teatru face parte din patrimoniul cultural national si reprezinta un monument de arhitectura de neocolit in calatoriile noastre prin aceste locuri.
Pentru copiii mici si mari, o destinatie atractiva si de referinta a scenei brailene este Teatrul de Papusi “Carabus”, ce si-a inceput activitatea in anul 1951 si are sediul pe Strada Polona nr. 12. Totodata, in Galati, aceluiasi public tanar ii sunt dedicate spectacolele Teatrului Gulliver, ce actualmente isi desfasoara activitatea in spatiul Teatrului Dramatic “Fani Tardini” din Galati.
Cladirea actuala a Teatrului Dramatic „Fani Tardini” din Galati a fost construita incepand cu anul 1924, lucrarile definitivandu-se in 1941. Teatrul dispune de o sala cu peste 300 de locuri, scena de tip italian, iar nume precum Mihai Eminescu, Mihail Kogalniceanu sau Vasile Alecsandri sunt legate de inceputurile acestei importante institutii de cultura moldovenesti.
Teatrul Liric “Nae Leonard” a fost infiintat in anul 1956 si, initial, se numea Teatrul Muzical “Nae Leonard”. Echipa acestui teatru s-a bucurat de mare apreciere internationala, castigand premii prin interpretarea unor opere precum „Aida”, „Tosca”, „Traviata”, „Rigoletto sau „Nabucco”. Anual, teatrul ce poarta numele “printului operetei” organizeaza “Zilele muzicale galatene” (in fiecare toamna). De altfel, Teatrul Liric “Nae Leonard” se recomanda drept singura institutie profesionista din tara care abordeaza toate genurile spectacolului muzical: opera, opereta, concert simfonic, revista, comedie muzicala, spectacole pentru copii etc. Totodata, incepand din anul 2004, acest teatru organizeaza Festivalul International Muzical “Leonard”, o alta fila cu insemnatate din trecutul si prezentul cultural al Galatiului.
Parcuri si gradini
Pe langa falezele ce marginesc ambele orase si care constituie ele insele obiective turistice, atat Braila, cat si Galatiul ofera calatorului posibilitatea de a opta pentru numeroase parcuri, gradini si zone verzi deosebite ca frumusete si aranjament peisagistic.
Intre acestea se remarca, in Braila: Gradina Publica, mentionata inca din 1830 in planul urbanistic al orasului si intinsa pe o suprafata de 6 hectare, Parcul “Monument”, construit initial in jurul unui monument ce evoca luptele razboiului ruso-turc (1828) si care a fost distrus in 1916 de ocupantii turci. Iata de unde numele de Parcul “Monument”, unul dintre cele mai mari parcuri intravilane din tara. Gradina Zoologica din Braila a fost infiintata in 1983 si, in prezent, cuprinde peste 40 de specii de animale, printre care lupi de Alaska, capra de Camerun, lei, tigri, maimute, reni, bivoli africani, mistreti, ursi, ponei etc. Nu trebuie ratate nici celebra fantana arteziana in trepte din Centrul Civic al Brailei sau esplanada Dunarii din Braila.
Si Galatiul se mandreste cu propria sa Gradina Publica, amenajata in 1864 si cu o suprafata de peste 12 hectare. De asemenea, itinerariul nostru nu poate ocoli Gradina Botanica, prevazut cu planetarium, observator astronomic, chiar si cu acvariu. Gradina Botanica cuprinde mii de specii de plante, precum si o replica a unei gradini japoneze. La iesirea din Galati, in padurea Garboavele (comuna Tulucesti), exista o rezervatie si o gradina zoologica (apartin de Complexul Muzeal de Stiinte ale Naturii), zona unde, de altfel, se poate practica echitatia si unde functioneaza Muzeul Satului Galati. Complexul de Agrement Priza Dunarii, dotat cu piscine, locuri de camping si restaurant, Plajele Valurile Dunarii si Brates reprezinta, de asemenea, alternative galatene de relaxare in sezonul cald.
Muzee
Muzeul Brailei cuprinde sectii de arheologie, istorie, etnografie, arta, memoriale, stiintele naturii si o sectie de restaurare. A fost infiintat in anul 1881, prin decretul regelui Carol I, iar cladirea in care isi desfasoara in prezent activitatea a fost construita in 1870 si restaurata dupa 1990. Aici pot fi admirate in jur de 4000 de piese de arta, dintre care amintim colectii de arta semnate de Carol Popp de Szathmary, Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petrascu, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, Camil Ressu sau Petre Iorgulescu Yor. Acestora li se adauga si colectiile Sectiei de Stiintele Naturii, cu peste 20.000 de piese in patrimoniu, precum si ale Sectiei de Memoriale, care numara peste 17.000 de manuscrise, carti, caiete, periodice, obiecte personale etc. apartinand unor personalitati precum D. P. Perpessicius, Panait Istrati, Nae Ionescu, Ana Aslan sau Ion Bancila. Nu in ultimul rand, Casa Memoriala “Panait Istrati” si Casa Memoriala “D. Panaitescu Perpessicius” sunt deschise publicului larg de miercuri pana duminica, oferind numeroase expozitii ce amintesc de viata personalitatilor carora le poarta numele.
Muzeul Satului din Galati, aflat la marginea padurii Garboavele, reconstituie patru gospodarii traditionale ale zonei.
Muzeul de Istorie Galati a fost inaugurat in 1939, in casa in care a locuit Alexandru Ioan Cuza pe vremea cand era judecator si parcalab al judetului Covurlui. Pe langa expozitiile valoroase gazduite de Muzeul de Istorie Galati, in administrarea acestuia si puse la dispozitia publicului larg sunt: Casa Cuza Voda, Casa Memoriala „Costache Negri”, Casa Colectiilor (ce-si desfasoara activitatea intr-o cladire veche de mai bine de un secol, cunoscuta sub numele de Farmacia Tinc), Casa Memoriala „Hortensia Papadat Bengescu”, Casa Memoriala „Ion Avram Dunareanu” si Lapidariumul – Strada Domneasca nr. 25.
Muzeul de Arta Vizuala Galati, aflat in apropierea Gradinii Publice, este primul muzeu de arta contemporana romaneasca si a fost inaugurat in anul 1967. Acesta cuprinde colectii de arta romaneasca de dupa a doua jumatate a secolului XIX (amintim pe Teodor Aman, Nicolae Grigorescu, Octav Bancila, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, Camil Ressu, Corneliu Baba, Ion Tuculescu etc.).
Biserici si lacasuri de cult
Biserica Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil din Braila este cel mai vechi lacas de cult al orasului, care initial a functionat ca moschee, fiind transformata definitiv in biserica ortodoxa dupa eliberarea Brailei de sub turci. Cele trei clopote ale bisericii au fost turnate din tunuri turcesti, capturate de rusi in batalia de la Silistra, in 1829.
Biserica Greaca din Braila, cu hramul “Buna Vestire” si declarata monument istoric, a fost ridicata intre anii 1862-1872 cu sprijinul financiar al minoritatii grecesti din oras. Are peste 40 de metri lungime si aproape 22 latime si pastreaza picturi murale realizate cu mai bine de un secol in urma, de catre Gheorghe Tattarescu, printre altii. Arhitectura sa urmeaza modelul bizantin, cu influente antice grecesti. Catapeteasma sa este din foita de aur, iar candelabrele sunt realizate din sticla de Murano si cristale de Bohemia. Totodata, Biserica Ortodoxa Rusa de Rit Vechi din Braila, a carei cladire a fost declarata monument istoric, isi va aduce vizitatorul in contact cu traditiile, cultura si credinta lipovenilor.
Cel mai vechi lacas de cult din Galati este Biserica Fortificata “Sfanta Precista”, sfintita in timpul domniei lui Vasile Lupu. A fost construita din piatra si caramida, iar turnul sau cu clopotnita era ideal pentru observarea Vaii Dunarii. Biserica Greaca din Galati, construita in 1864, se afla chiar in centrul orasului si ne asteapta si ea sa-i trecem pragul pentru a-i admira picturile seculare. Biserica Sf. Trei Ierarhi din Galati, zidita in anul 1871, Biserica Precista din Galati, cel mai vechi monument istoric galatean, construit in timpul domniei lui Vasile Lupu, alaturi de multe alte lacasuri de cult ale celor doua orase de pe malul Dunarii, vor incanta calatorii cu inclinatii spre istorie, spiritualitate si cultura.
Daca ajungeti in orasele port ale Dunarii, ar fi o blasfemie sa nu mancati peste. Fie ca este vorba de o scrumbie la gratar, un crap la cuptor, un salau fript, o stiuca umpluta sau un dumnezeiesc bors de peste, orasele de la hotarul Moldovei se vor inscrie, cel putin din punct de vedere culinar, in topul poftelor voastre. Si, ca tot am adus vorba de Moldova, e lesne de inteles ca bucataria acesteia a “condimentat” urbele de la poalele sudice. Brailenii si galatenii sunt gazde bune, cazare veti afla cu usurinta, fie ca optati pentru hotel, vila sau pensiune turistica. De altfel, gazdele acestor locuri sunt obisnuite cu fel si fel de oameni pe care Dunarea i-a adus la malul lor: rusi lipoveni, ucrainieni, greci, turci, armeni, evrei, indieni si cati altii.
Pana cand pasii sau caii putere va vor aduce mai aproape de locul unde Siretul se preda Dunarii, va multumim, dragi calatori autonomi, ca ne-ati insotit in aceasta plimbare virtuala pe malurile Dunarii albastre. Pe curand!