Sef “exigent, perfectionist si critic, dar si democratic”, dupa cum se autocaracterizeaza, Adriana Dabija, managerul nostru financiar, considera ca “oricat de marunta pare o victorie, ea este mareata, stiind ca o intreaga echipa a muncit pentru ea”. De ce timpul acordat dezvoltarii oamenilor este cea mai importanta investitie a unei companii si cum simte Adriana valorile Autonom prin prisma propriei experiente va invitam sa aflati din randurile de mai jos.
1. Va rugam sa va prezentati pe scurt. Cine este omul si profesionista Adriana Dabija?
“Veselia este ca mirosul florilor: ea nu se naste din suflete vestede”. Daca esti vesel, esti si optimist; restul sunt detalii. Acesta este omul. Profesionistul pleaca de la aceleasi principii, sustine prin munca, invatare, perseverenta, si trage linia prin rezultate.
2. Cand si de ce ati ales o cariera in cadrul Autonom?
In 2010 am fost selectata sa particip la un interviu pentru un job oferit de una dintre firmele din grup, in urma caruia mi s-a propus ocuparea unui post nou infiintat: control intern. Parea ca am profilul potrivit, jobul promitea sa fie foarte interesant si dinamic si… am acceptat. Eram angajatul cu numarul 34, un business in crestere si zero cunostinte despre obiectul de activitate. Atunci am ales cu adevarat cariera mea in cadrul Autonom; am primit un laptop cu software-ul de rent a car instalat si o recomandare: “Suna-l pe Viorel daca nu intelegi”. Astfel ca, in mai putin de un an de zile, ma simteam deja ca si cum as fi facut acest lucru dintotdeauna si ca toate secretele imi fusesera dezvaluite. Ma inselam, evident. Dupa aproape sapte ani, inca invat zilnic lucruri noi.
Firesc, activitatea departamentului cu un singur om s-a diversificat: am inceput sa facturam, sa recuperam debitele de la clienti, iar mai apoi sa facem analiza pentru noii clienti,“fetele de la risc”, cum ne zic colegii. Si partea juridica tot noi o gestionam, cu ajutorul oferit de casa de avocatura cu care colaboram. Si, tot firesc, departamentul nu mai consta intr-un singur om, suntem cinci acum.
3. Cum se desfasoara o zi obisnuita in departamentul pe care il conduceti?
Daca cineva ar sta undeva sus si ar privi in interior, nu ar intelege mare lucru. Incepem ziua cu stabilirea prioritatilor, discutii despre problemele aparute si luam decizii. Verificam, corectam, discutam foarte mult cu ai nostri colegi din teritoriu, dupa care incepe partea cea mai solicitanta a muncii noastre: discutii cu si despre clienti. Pe scurt: control intern, facturare, gestionare incasari, managementul riscului, litigii. Si noi. In fiecare zi ne facem timp sa discutam despre noi, sa ne cunoastem, sa ne ajutam. Si sa radem. Des. Si sa facem voluntariat in cadrul Fundatiei Autonom: sa daruiesti din timpul tau si din experienta ta pentru un scop educational este, uneori, mai important decat partea legata de bunuri materiale. Pentru ca, in acel moment, daruiesti crezand.
4. Ce reprezinta pentru dvs. Autonom? Cum se reflecta valorile Autonom in activitatea dvs. cotidiana?
Mult, foarte mult… totul. As putea incepe o descriere frumoasa, folosind cuvinte alese, dar nu ar fi decat o risipa. Pentru a intelege ce inseamna Autonom pentru mine, va trebui sa explic ce simt. In fiecare zi.
Cand pleci la drum pentru a-ti gasi jobul perfect, iei cu tine sperante, optimism si o doza mare de disponibilitate pentru a munci, crezand ca toate acestea iti vor fi suficiente. Apoi, descoperi ca iti lipseste ceva, ca ceea ce faci nu are substanta, dar nu poti identifica nici sursa si nici cauza. Si continui sa o faci, cautand acel “nu stiu ce” care poate da valoare muncii tale. Si, intr-o zi, te trezesti parte a unei echipe care nu iti masoara perfomanta profesionala in valori absolute, ci iti masoara evolutia personala… zi de zi. Iar tu vrei sa iti pastrezi slujba si incepi sa te alaturi noilor valori. Si, pe masura ce faci acest lucru, incepe sa iti placa, iar apoi sa intelegi: acesta din urma este momentul cand incepi efectiv sa evoluezi. Si nu pentru ca ai inceput sa citesti carti de business si dezvoltare personala, care te ajuta in mod clar in cariera profesionala, ci pentru ca ai descoperit ca esti important, ca celui care iti plateste lunar salariul ii pasa cu adevarat de tine si te impinge (exact asta e termenul) zi de zi sa te descoperi si sa te exploatezi pe tine insuti. Si sa iti castigi increderea in tine, si sa te iubesti pe tine si pe cei din jur, si sa ii poti invata si pe altii sa faca acelasi lucru. Apoi vine performanta. Si succesul. Da, intr-o firma romaneasca, da, intr-un oras de provincie din Romania [n.n. Piatra Neamt]. Pentru ca se poate.
Apoi, se intampla un lucru normal: valorile Autonom sunt, in fapt, valorile tale, iar munca de zi cu zi nu o faci gandindu-te sa ai grija in a le respecta, ci avand grija sa reusesti sa le transmiti.
5. Va rugam sa ne prezentati pe scurt echipa pe care o conduceti.
- Raluca este prima venita, cu ea am format, o perioada, departamentul “extins”. Vesela si mereu disponibila, este toata… o inima. Este, poate, omul cel mai emotional din toata echipa. Asa si munceste, cu inima.
- Ana s-a alaturat echipei acum un an si jumatate si este “copilul” nostru. Fire analitica, sarguincioasa si foarte serioasa, Ana este omul care incearca pana reuseste. Este saritoare si nu poate spune nu. Si nici ca e prea mult.
- Valerica (Ica noastra) este in echipa de doar jumatate de an, dar a reusit sa imprime cel mai mult amprenta personala asupra muncii sale. Este omul cel mai indreptat spre rezultate din echipa noastra. Nu accepta niciodata o idee doar pentru ca asa este prezentata, ci mereu pune intrebari si aduce argumente. Cele mai infocate discutii sunt cu ea, majoritatea dezbatand idei si pareri din cartile pe care le citeste.
- Alina, prezenta si ea in echipa de numai jumatate de an, munceste cel mai mult cu schimbarea ce se produce in ea. Este la inceput, dar promite mult.
- Nu pot uita de Anca, chiar daca este in concediu de crestere a copilului. Este parte din echipa noastra si ne este dor de energia ei, de implicarea ei totala in tot ce face si de veselia ei.
6. Ce fel de sef considerati ca sunteti? Cum credeti ca va percep colegii?
Exigent, perfectionist si critic, dar nu pana la pierderea umanitatii. Si democratic, desi suna antagonic. Iar ceilalti sper sa ma perceapa exact asa cum cred eu ca sunt: vesela, onesta, directa si un om pe care te poti baza nu numai la nevoie.
7. Care este cea mai importanta realizare a echipei dvs. si cum ati obtinut-o?
Intrebare de interviu de angajare 🙂 In cadrul muncii noastre, orice realizare isi are insemnatatea ei. De la clientul caruia un coleg a uitat sa ii factureze timp de 9 luni si pe care reusesti sa il convingi sa-si achite datoria in mai putin de 3 luni, si pana la targetul pe care il fixezi foarte sus si pe care reusesti sa il depasesti. Dar cea mai mare realizare profesionala o consider una colectiva: zero frauda interna. In rest, oricat de marunta pare o victorie, ea este mareata, stiind ca o intreaga echipa a muncit pentru ea.
8. Care sunt principalele provocari pe care le intampinati?
Cea mai mare provocare pe care o am zilnic este de a sti si de a putea sa imi “hranesc” oamenii. De a-i ajuta sa creasca, de a fi alaturi de ei si de a putea sa le exploatez cel mai bine talentul. Si apoi sa ii las sa-si ia zborul, cu satisfactia de a sti ca sunt pregatiti.
La fel de mare este provocarea si in ceea ce ma priveste: de a sti sa imi gestionez actiunile in asa masura incat sa obtin rezultatul urmarit. Sa reusesc sa evoluez in asa masura, incat sa pot schimba ceva: oameni, idei, actiuni. Lucruri simple. 🙂
9. Ce considerati ca ar putea face mai bine departamentul dvs.?
As spune ca masura lucrului bine facut este rezultatul obtinut. Am putea face mai bine aproape totul si intr-acolo ne indreptam efortul. Nu cred in perfectiune, tocmai pentru ca perfectiunea atrage sfarsitul. Este momentul in care nu iti mai ramane nimic de facut, nimic de imbunatatit, pentru ca totul este… just perfect.
10. Cum vedeti Autonom peste 5 ani, prin prisma activitatii dvs.?
Peste 5 ani vad Autonom fix asa: o companie stabila financiar, bine asezata in piata si la fel de indreptata spre oameni.
11. Ce pasiuni si hobby-uri aveti? Cum se impaca viata profesionala cu cea personala?
Pasiunea mea este familia, orice detaliere devine nesemnificativa. Hobby-uri nu mi-am dezvoltat la modul absolut, dar sunt multe lucruri pe care le fac cu placere in timpul liber: gatesc si experimentez in bucatarie, calatoresc si citesc. Si petrec cat mai mult timp cu sotul si cei doi copii.
Nu pot spune ca am ajuns la un echilibru perfect intre viata de familie si cea profesionala. Reusesc sa mentin un echilibru destul de bun intre cele doua. Nu spun ca e greu, dar nici ca o fac cu o usurinta demna de invidiat.
12. Care este cartea dvs. preferata? Va rugam sa argumentati.
“Toti oamenii, la adolescenta, stiu care este legenda lor personala. In acest moment al vietii, totul este limpede, totul este posibil, si oamenii nu se tem sa viseze si sa doreasca tot ce le-ar placea sa faca in viata. Cu toate astea, pe masura ce timpul trece, o forta misterioasa incearca, incet-incet, sa dovedeasca faptul ca legenda personala este imposibil de realizat.” – Paulo Coelho, Alchimistul.
13. Autonom numara deja 11 ani de activitate. Cum vedeti, prin prisma activitatii dvs., evolutia companiei si caror atuuri considerati ca li se datoreaza pozitia actuala de lider national al pietei de rent a car?
O crestere sanatoasa a unei afaceri inseamna si o buna gestionare a tuturor resurselor puse in joc: financiare, umane, logistice. Inseamna si adaptarea rapida la cerintele pietei, iar din prisma activitatii pe care o desfasor, o minimizare a riscului si un control continuu al incasarilor. Stabilitatea financiara este o conditie sine qua non pentru orice business, dar viziunea si evolutia continua ne-au ajutat sa ocupam pozitia actuala de lider al pietei de rent a car. Si efortul, si oamenii, si serviciile de inalta calitate.
14. De ani buni deja, cifra de afaceri a companiei are o crestere constanta. Care este principalul vector de dezvoltare?
Marea provocare a unei afaceri este de a tine pasul cu dinamica industriei din care face parte. Cea mai mare provocare este de a fi cu un pas inaintea ei. Pentru ambele situatii ai nevoie de aceleasi lucruri: cunoastere, viziune, strategie. Si apoi de toate celelalte lucruri necesare pentru a ajunge acolo.
15. In ce investeste predominant Autonom?
Investitia principala sunt oamenii, in ei investeste cea mai importanta resursa: timpul. Apoi vin banii, iar pe acestia ii investeste Autonom in masini, oameni, logistica.
16. Care este cel mai mare risc pentru finantele unei companii de rent a car, in general? Dar cel mai mare atu?
Consider ca cel mai mare risc il reprezinta pentru noi creditarea neperformanta (incluzand chiar si furtul auto aici). De asemenea, costurile ridicate prezinta risc crescut, dar si fluctuatia mare de cash flow (si aici intervine rolul nostru: de a stabili un echilibru intre ceea ce vinzi si ceea ce incasezi. Foarte important este sa cresti vanzarile, dar la fel de important este ca vanzarea sa fie performanta).
De asemenea, opinez ca un risc crescut pentru finantele unei companii il reprezinta si fluctuatia mare de personal, dar, din fericire, acesta este unul dintre atuurile noastre: investitia constanta in oameni si in dezvoltarea lor atrage dupa sine si loialitatea acestora.
Cred ca cel mai mare atu il reprezinta capacitatea de autofinantare, lipsa presiunii pe cash flow si, nu in ultimul rand, un cost control adecvat.
17. Un gand de ramas bun pentru cititorii blogului Autonom.
“Tocmai posibilitatea de a-ti indeplini un vis face viata mai interesanta”. Acelasi Coelho, Alchimistul.
Drumuri bune!