Salutare,
Pentru că suntem în permanență în căutare de resurse valoroase, am adunat o serie de pastile de învățare pentru #evoluțiadezicuzi.
Pentru că suntem în permanență în căutare de resurse valoroase, am adunat o serie de pastile de învățare pentru #evoluțiadezicuzi. V-am pregătit idei valoroase extrase din cărți citite de noi și rezumate pentru voi, aer proaspăt pentru minte de la oameni remarcabili, povești despre evoluție și transformare, întrebări cu sens și resurse numai bune de ascultat.
Toate acestea pot fi citite în newsletterul nostru Learning Tip of The Week, la care vă invităm să vă abonați fie pe platforma LinkedIn, fie accesând pagina de mai jos:
Spor la citit și dacă v-a plăcut sau ați dori să abordăm și alte subiecte de interes nu ezitați să ne scrieți.
#AerProaspătPentruMinte by Andreea Roșca
În septembrie 2022, Andrei Pitiș a fost invitatul Andreeai Roșca într-o conversație The Vast & The Curious Live, la Teatrul Apollo111. Ca partener strategic al acestei serii de conversații vă prezentăm trei idei esențiale din acest interviu despre ce este și cum trăiești o viață asumată.
Andrei Pitiș este creatorul unui ceas inteligent, într-o țară cu zero tradiție оn domeniu. E cofondator al unor organizații care sunt stâlpi ai ecosistemului antreprenorial românesc. A creat și condus echipe de la 3 la 300 de oameni și a plecat mereu din propriile proiecte, deliberat, când a simțit că nu mai crește. E investitor în zeci de companii și crede că viața noastră e determintă de două lucruri: conversațiile din care facem parte și capacitatea de a îndrăzni.
Contează în ce conversație te afli. Ca să reușești în orice domeniu trebuie să ai acces la oamenii care mișcă acel domeniu. Și să înveți limbajul acelei lumi. Acestea sunt cele două chei de acces: oamenii și limbajul.
Trebuie să crezi tu, în primul rând. Orice idee nouă se naște în capul unui om, iar acel om trebuie să creadă fără rezerve că e posibil, astfel încât să o poată pune în mintea altor oameni, care i se vor alătura. Trebuie susținută și alimentată cu energie, până când ceilalți încep să creadă că e posibil.
Un start-up se construiește cu o gașcă de rebeli. Oameni diferiți, dispuși să conteste status-quo, să-și pună alte întrebări și să tolereze incertitudinea, pentru că nimeni nu știe ce provocări apar pe parcurs. Ca să realizeze ceva și să lucreze bine împreună, sarcina fondatorului nu e să știe răspunsurile, ci să-i determine să privească în aceeași direcție.
#DozăDeLectură
Vă propunem să explorați câteva idei extrase din Regândește, Adam Grant și să descoperiți superputerea de a regândi ideile, presupunerile, concepțiile sau orice situație în care ne aflăm.
Cunoașterea lucrurilor înseamnă putere, însă a știi ceea ce nu cunoaștem înseamnă înțelepciune. Evoluția vine din alegerea disconfortului îndoielii și a opiniilor, în detrimentul confortului propriilor convingeri. În contextul unei lumi tot mai schimbătoare inteligența trebuie completată cu un set de abilități cognitive precum: capacitatea de a regândi și de a dezvăța.
O minte cu mulți cai-putere nu garantează dexteritatea mintală, trebuie păstrată motivația pentru schimbarea opiniilor și o gândire științifică. Este important să avem o gândire de om de știință care testează și păstrează un proces de interogare și căutare a adevărului. Trebuie să căutăm mai degrabă motivele pentru care ne putem înșela decât cele pentru care trebuie să avem dreptate, deoarece scopul învățăturii nu este să ne afirmăm convingerile, ci să ne conducă spre evoluția acestora.
Definirea identității se face prin valori și nu prin opinii. Trebuie avut grijă la ușurința cu care pot fi confundate valorile, reperele după care fiecare se orientează în viață, cu opiniile și ajungem astfel, să percepem că același ‚”de ce” se poate manifesta prin mai multe feluri de „cum” punem în aplicare sensul acestor valori.
Căutarea informațiilor care contestă opiniile. Trebuie întrebat mai degrabă „cum” decât „de ce”. Răspunsurile la întrebarea „de ce” susțin viziuni extreme, care de multe ori ridică miza și intensifică sentimentul de devotament pentru idei. Este necesar să punem preț pe curiozitate, învățăturăm flexibilitate mintală și cum transpunem ideile în realitate.
#ÎntrebăriCuSens din Jocul Autonom
Vă lăsăm la final o întrebare selectată din jocul Autonom, care care considerăm că se potrivește mănușă acestui episod. Vă invităm să răspundeți individual sau împreună cu echipa sau prietenii voștri și să descoperiți unicitatea și puterea lucrurilor împărtășite.
În ce fel ești tu un model pentru cei din jurul tău?