Autonom, primul furnizor integrat de servicii de mobilitate român care se alătură, la nivel internațional, la UN Global Compact

Comunicate
august 09, 2022

Autonom se alătură inițiativei UN Global Compact, cea mai amplă inițiativă globală pentru sustenabilitate, strategia de sustenabilitate a companiei susținând Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (SDGs) ale Națiunilor Unite.

Poziția onorantă în care ne aflăm astăzi va permite politicii grupului nostru să devină relevantă și la nivel mondial. Strategia noastră de sustenabilitate, parte a planului de dezvoltare a afacerii, demonstrează angajamentul organizației noastre către o dezvoltare durabilă. Acceptarea noastră în master planul UN Global Compact este o recunoaștere a resposabilității asumate de Autonom față de societate și de mediul înconjurător, acțiuni care au fost, de la înființarea companiei, priorități pentru care am avut o preocupare constantă.

UN Global Compact a fost fondată în anul 2000 și este considerată cea mai amplă și mai importantă inițiativă în domeniul sustenabilității din lume. Peste 16.000 de companii din peste 161 de țări s-au angajat să întreprindă acțiuni de business responsabile și sustenabile. Misiunea declarată a organizației: un apel către societatea civilă și de afaceri să-și armonizeze viziunile și strategiile operaționale în prezervarea drepturilor fundamentale ale omului, aplicarea condițiilor de muncă echitabile și corecte cu respectarea sănătății, securității și demnității sale, rezultatul demersurilor comune fiind crearea unei lumi mai bune.

Compania Autonom și-a luat angajamentul la nivel de grup, de a îndeplini obiectivele United National Global Compact 9UNGC) și a semnat și un acord în acest sens. Astfel, compania a aderat, la cele 10 principii de sustenabilitate ale Națiunilor Unite în domeniile drepturilor omului, standardelor sociale, mediului și c ombaterii corupției, punând în mod transparent la dispoziția clienților întreaga experiență a rețelei naționale de mobilitate. Analizele exigente oferite de partenerii noștri standardul după care ne ghidăm acțiunile curente obligându-ne astfel să evoluăm zilnic, oameni și servicii, și să devenim cea mai bună versiune a noastră. Competențele noastre sunt utilizate, într-un ciclu permanent de dezvoltare și obligații reciproc respectate, pentru implementarea viziunii UN Global Compact.

”Ne alăturăm cu inima și mintea deschise, cu experiența și resursele noastre umane și materiale acestui efort colosal la nivel global pentru că ne dorim să contribuim la cea mai amplă initiațivă internațională în domeniul sustenabilității. Este necesar să adresăm la rândul nostru principalele provocări cu care se confruntă societatea și să intensificăm impactul în zona noastră de business pentru că ne dorim să fim un model de “best practice” la toate nivelurile de reprezentare și să promovăm principii sustenabile de dezvoltare a afacerii. Preocupările tot mai accentuate la nivel global legate ne obligă la acțiune, ne obligă să ne îndeplinim obiectivele amibițioase deja stabilite pentru acest domeniu. Înțelegem impactul pe care compania noastră o are asupra mediului și comunității în general. Este responsabilitatea noastră, individ sau companie, să contribuim la crearea și prezervarea unei lumi mai sigure și a unei planete curate. Realizarea angajamentelor asumate este o promisiune făcută nouă înșine și asumându-ne în mod proactiv principii sănătoase de sustenabilitate, Autonom devine un susținător al binelui comun.”

Magdalena Caramilea, director de sustenabilitate Autonom.

Activând într-un sector sensibil, precum cel al mobilității, suntem conștienți de impactul generat prin serviciile oferite și ca urmare, vedem esențială dezvoltarea sustenabilă a afacerii, fără a afecta mediul înconjurător, creând un impact pozitiv în comunitate. Astfel, pe termen lung, compania și-a luat angajamentul de a-și măsura contribuția la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă și a construit o Strategie de sustenabilitate în jurul a 3 piloni: „mediul înconjurător”, „oamenii și comunitatea” și „afacere și guvernanță sustenabile”, cu obiective foarte clare și orizont de implementare pentru 2030.
Deși rezultatele inițiale au arătat că 99% din emisiile totale ale companiei sunt indirecte, generate de flota operațională prin kilometrii parcurși de clienții noștri, am decis să acționăm într-un mod preventiv și să ne asumăm încurajarea unui consum responsabil, creșterea ponderii de mașini Green în flota operațională și promovarea unor autovehicule cât mai prietenoase cu mediul. Astfel, ne-am setat ca obiective pe termen mediu – reducerea emisiilor medii de CO2 ale flotei operaționale a companiei cu 25% până în 2025 și pe termen lung – reducerea cu 51% până în 2030.

În continuare, atenția noastră se va îndrepta către dezvoltarea oamenilor din echipa noastră și către alocarea de timp și resurse pentru a susține nevoile comunităților în care suntem prezenți, urmărind direcționarea a minimum 2% din profitul net și vom dezvolta proiecte educaționale cu impact ridicat.
De asemenea, vom oferi clienților noștri soluții de mobilitate aflate în armonie cu mediul înconjurător, vom pune accentul pe crearea de parteneriate durabile, transparență în raportare și comunicare, vom urmări să menținem un standard ridicat în ce privește satisfacția clienților și calitatea serviciilor oferite, monitorizat printr-un scor NPS cu obiectiv >80 și vom crește anual ponderea digitalizării în procesele interne.

Rezultatele primului nostru Raport de sustenabilitate, publicat în luna aprilie a acestui an, ne-a arătat că am reușit să ne apropiem de țintele propuse în aspectele legate de mediu și în societate. Acesta poate fi citit integral aici.

Întreaga noastră organizație, aflată într-o continuă dezvoltare a angajaților și a politicilor de afaceri, investind constant în acest domeniu, oferă suportul necondiționat pentru principiile UN Global Compact și întărește încă o data angajamentul Autonom față de sustenabilitate.

Despre Autonom

Autonom este o companie cu capital 100% românesc, pornită în 2006, în Piatra Neamț și este un jucător în top 5, după cifra de afaceri, în sectoarele principale de activitate: leasing operațional și închirieri auto.
Compania oferă soluții moderne de mobilitate și finanțare precum: închirieri pe termen scurt și mediu, leasing operațional, transferuri cu șofer, închirierea temporară de flote, servicii de fleet management, asistență rutieră, servicii de spălătorie auto și închiriere de echipamente. Acestea sunt furnizate printr-o rețea națională unică, prezentă în 36 de orașe din România, iar companiaoperează o flotă de peste 12.000 de mașini.