Despre interes personal vs colectiv #31

Salutare,

În episodul de astăzi discutăm despre rolul sentimentelor morale în exprimarea atitudinilor, despre biasuri cognitive și modalitatea în care luăm decizii atunci când suntem puși în fața unor riscuri.

Toate acestea pot fi citite în newsletterul nostru Learning Tip of The Week, la care vă invităm să vă abonați fie pe platforma LinkedIn, fie accesând pagina de mai jos:


#evolutionjourney by Trend Consult

Anastasia Roncea - Content Manager - Trend Consult

Dansul dintre interesul propriu și cooperare, un text pregătit de Anastasia Roncea, Content Manager.

Imaginează-ți că ai comis o infracțiune, iar tu și complicele tău sunteți prizonieri și nu aveți niciun mijloc de comunicare între voi. Există dovezi prezumtive pentru infracțiunea pe care ați săvârșit-o, însă nu sunt suficiente pentru a vă incrimina. Pedeapsa maximă este de 1 an, însă vi se face o propunere: dacă îți incriminezi partenerul, el primește o sentință de 3 ani și tu ești liber (și viceversa). Dacă în schimb vă incriminați amândoi, primiți fiecare câte 2 ani. Există așadar 4 scenarii posibile:

Tu și complicele nu mărturisiți – 1 an fiecare

Tu incriminezi complicele – 3 ani el, tu ești liber

Complicele te incriminează pe tine – 3 ani pentru tine, el este liber

Vă incriminați amândoi unul pe celălalt – 2 ani fiecare

Ce faci, cooperezi sau nu cu complicele tău?

Dacă l-am întreba pe Adam Smith, părintele economiei moderne, ne-ar spune că alegerea ar fi cântărită cel mai probabil rațional și din perspectiva interesului propriu, iar decizia ar fi de-al incrimina pe partener: Dacă complicele meu mă incriminează, îmi reduc pedeapsa de la 3 ani la 2 dacă incriminez și eu. Dacă nu mă incriminează, eu voi fi liber. Este o decizie bazată pe un principiu numit sure-thing: decizia cea mai bună este cea care îl avantajează pe decident indiferent de strategia aleasă de complice.

Dilema Prizonierului mai sus prezentată ne oferă însă un cadru care ilustrează elegant cum deciziile bazate pe interesul propriu pot conduce într-un final la un rezultat care nu este cel optim: dacă ambii ar alege cooperarea, suma totală a anilor petrecuți în închisoare ar fi de 2 ani (1 de fiecare), mai mică decât oricare dintre celelalte variante (cu suma totală de 3 sau 4 ani). Aceasta a fost pe scurt o dilemă socială din Teoria Jocurilor: un exercițiu de imaginație care presupune jocuri între două persoane și care arată cum deciziile raționale individuale (cele care urmăresc interesul propriu) pot duce la rezultate colective nu tocmai ideale. Dilema Prizonierului, ca experiment, este un scenariu prin care treci o singură dată. În viața reală însă luăm zilnic astfel de decizii și există multe alte variabile care adaugă complexitate scenariului. Odată cu această repetiție a deciziilor, oamenii învață să prezică comportamentele celorlalți; învață din greșeli și din rezultatele care nu sunt cele optime. Învață cum și câtă încredere să acorde celorlalți.

Organizațiile în care lucrăm implementează politici, procese, reguli care să susțină binele comun. Pe hârtie totul poate să pară că duce la un rezultat optim pentru organizație și pentru oameni. Cooperarea însă nu este atinsă prin ceea ce spun hârtiile, ci prin comportamentele oamenilor care decid dacă și câtă încredere să acorde. Iar încrederea și reciprocitatea sunt construite prin cultură, prin acele comportamente repetate care devin normă. Adică prin obiceiurile oamenilor din organizație.


#DozaDeLectură

Vă propunem una din cărțile de început ale lui Adam Smith, Teoria sentimentelor morale, în care acesta explorează sentimentul de responsabilitate al omului binevoitor, riscul și recompensa, dezvoltând teorii inovatoare cu privire la consecințe și ce produce comportamentul moral al oamenilor.

Autorul se întreabă de fapt cum pot oamenii emite judecăți morale, în special asupra propriei lor persoane și cum pot reflecta asupra naturii sursei comportamentului corect. Ulterior va dezvolta tema acestor mecanisme autoreglatoare, dar la nivel economic în Avuția Națiunilor.

Există două seturi de virtuți: cele economice centrate pe propria persoană și cele care sunt virtuțile primare sau nobile. Astfel, din prima categorie fac parte prudența, justiția, egoismul , afacerile și fidelitatea. Din a doua categorie fac parte generozitatea, bunăvoința, recunoștință, compasiunea, bunătatea, mila, prietenia și dragostea. Iar între cele două virtuți este necesar să existe armonie.

Omul este o creatură socială care achiziționează un cod moral prin intermediul experiențelor originale cu cei din jurul său. Potrivit autorului, omul este o ființă ce, pentru a fi fericită, are nevoie de aprecierea celorlalți, în plus față de autoapreciere. Moralitatea se întemeiază pe simpatie, pe înclinarea firească a omului cãtre semeni. Simpatia dintre oameni este facultatea operativă în determinarea proprietății morale. Înclinația fiecărei persoane pentru interacțiunea simpatetică îi permite să interacționeze cu pasiunile și sentimentele altora, determinând-o să experimenteze aceleași pasiuni și înclinații.

Cel mai virtuos om este cel condus de autocontrol. Acest control de sine, firește, implicã capacitatea de realizare a dorințelor personale, dar o capacitate atenuatã, pentru cã omul smithian nu poate alege decât dintre sentimentele pe care le experimenteazã. Cel mai mare beneficiu pentru toată lumea este realizat atunci când indivizii acționează astfel încât să își satisfacă propriul interes.


#ÎntrebăriCuSens din Jocul Autonom

Care este cel mai valoros lucru pe care poți sa îl oferi?


#DeAscultat

Vă invităm să ascultați ReThinking cu Adam Grant și episodul în care îl are invitat pe Daniel Kahneman.

Podcast ReThinking cu Adam Grant

Pe data viitoare!