Nicăieri nu e mai bine ca acasă ❤️ Astăzi am inaugurat noua noastră casă din Piatra Neamț

Astăzi am inaugurat noul nostru sediu din Piatra Neamț, orașul de unde a pornit întreaga călătorie Autonom în 2006.

Am investit în noua noastră casă 6 milioane de Euro. Pentru că dincolo de birouri construite la cele mai înalte standarde de eficiență și sustenabilitate, vrem ca acest loc extraordinar să servească și comunității din care provenim și pe care o prețuim.



“Ne bucurăm să inaugurăm astăzi un nou sediu în orașul nostru natal, o clădire care reprezintă o manifetare a valorilor și a viziunii noastre pentru comunitate. Ne-am dorit un spațiu care să fie atât un spațiu plăcut de lucru pentru colegii noștri, dar și un spațiu care să servească angajamentului nostru față de comunitate. Și pentru că în centrul culturii organizaționale a Autonom stă dorința de a evolua în fiecare zi, în centrul noului sediu se află un amfiteatru multifuncțional, gândit să funcționeze ca un centru educațional și cultural, atât pentru colegi, cât și pentru comunitate.” a declarat Marius Ștefan, co-fondator Autonom.



Noul sediu are o capacitate de 150 de persoane și este construit conform celor mai înalte standarde de sustenabilitate și eficiență. Clădirea a primit certificarea BREEAM, cu un punctaj „outstanding”, ca rezultat al implicării unei echipe extinse de profesioniști, de la arhitecți și ingineri, până la constructori și specialiști în domeniu.



“Fiecare aspect al acestei clădiri a fost gândit și proiectat cu o grijă deosebită pentru a minimiza impactul asupra mediului. De la utilizarea intensivă a luminii naturale și a energiilor regenerabile, precum panourile fotovoltaice, până la spațiul verde al clădirii, ne-am dorit să creăm un spațiu cu responsabilitate pentru viitor, respectând natura și mediul înconjurător. Considerăm că această clădire nu este doar o realizare arhitecturală, ci și o expresie a viziunii noastre pentru un viitor mai bun, mai verde și mai durabil.” a declarat Dan Ștefan, co- fondator Autonom.



Caracteristicile clădirii:

  • Exteriorul clădirii impresionează prin eleganța și funcționalitatea pereților cortină structurali și a panourilor HPL (High-Pressure Laminate), asigurând nu doar un aspect contemporan, dar și eficiență energetică.
  • Grădina de la primul etaj, cu plante perene atent selecționate, oferă un spațiu relaxant în mijlocul agitației urbane, evidențiind angajamentul clădirii față de sustenabilitate.
  • Amfiteatrul multifuncțional a fost gândit ca un spațiu pentru întâlniri și, totodată, ca un centru educațional și cultural.
  • Fiecare etaj este dotat cu o bibliotecă, pentru că una dintre valorile noastre este aceea că „evoluăm în fiecare zi”.
  • Lumină naturală și eficiență energetică. Luminatorul atrium inundă interiorul cu lumină naturală, creând un mediu deschis și prietenos, contribuind la eficiența energetică.
  • Sistemele de încălzire și răcire beneficiază de pompe de căldură și instalații de climatizare avansate, minimizând impactul asupra mediului.
  • Panourile fotovoltaice integrale reduc amprenta de carbon;
  • Pasarela supraterană leagă sediul vechi de cel nou, reprezentând o conexiune simbolică între trecut și viitor, eficientizând deplasarea angajaților.

Cu o atenție meticuloasă la detalii și o abordare integrată a tehnologiilor moderne, noua clădire nu reflectă doar progresul companiei, ci și promisiunea de a fi un agent activ în dezvoltarea comunității și a mediului înconjurător.