Piatra Neamț, 28 octombrie 2025 – Autonom Services SA, cea mai mare rețea de mobilitate din România și parte a grupului Autonom, ocupă pentru al treilea an consecutiv în 2024 prima poziție în clasamentul celor mai mari companii din județul Neamț, consolidându-și statutul de lider al mediului de afaceri local.
În 2024, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 818,2 milioane de lei, în creștere cu 14% față de anul precedent, și un profit net de 59,2 milioane de lei, aproape dublu (+97%) comparativ cu 2023. Totodată, numărul de angajați a crescut la 545, cu 9% mai mult față de anul anterior, confirmând dinamica pozitivă a companiei și contribuția sa la dezvoltarea economică a județului Neamț.

Autonom a intrat pentru prima dată în top zece companii din județ în anul 2018, iar în doar câțiva ani a reușit să ajungă pe primul loc, depășind companii consacrate din regiune. Poziția de lider, menținută timp de trei ani consecutiv, reflectă forța modelului de business, orientarea pe termen lung și adaptabilitatea companiei într-un mediu economic aflat în continuă transformare.
Performanța Autonom vine într-un context în care doar o parte dintre companiile prezente în topul din 2008 se mai regăsesc astăzi în primele zece. Evoluția ascendentă a companiei demonstrează capacitatea sa de a crește sustenabil, prin investiții constante în digitalizare, dezvoltarea serviciilor de mobilitate și consolidarea unei culturi organizaționale bazate pe învățare continuă și responsabilitate.

Mai multe detalii despre evoluția mediului de afaceri din județul Neamț în perioada 2008–2024 pot fi găsite în articolul celor de la Termene.ro.
Despre Autonom
Autonom este o companie cu capital 100% românesc, fondată în 2006, în Piatra Neamț, și este unul dintre cei mai importanți jucători independenți de pe piețele de leasing operațional și rent-a-car din România. Compania oferă soluții moderne de mobilitate și finanțare, printre care: închirieri auto pe termen scurt și lung, leasing operațional, transferuri cu șofer, servicii de fleet management, asistență rutieră și închiriere de echipamente.
Rețeaua Autonom este prezentă în 38 de orașe din România și operează o flotă de peste 15.000 de vehicule. Compania are listate la Bursa de Valori București două emisiuni de obligațiuni, una scadentă în 2024 și alta în 2026.
