Dupa cum stiti, in ultimii 10 ani, de cand activam pe piata din Romania, ne-am tot extins (in toata tara, ba chiar si peste hotarul de vest, in Budapesta), ne-am dezvoltat echipa si mai ales am invatat cum sa ne perfectionam constant serviciile in concordanta cu cerintele clientilor, ba chiar si peste asteptari. Iar rezultatele n-au intarziat sa apara
Avantul nostru nu s-a oprit odata cu recesiunea economica, ci doar ne-am schimbat planurile de dezvoltare, punand mai mult accent pe parteneriatele cu segmentul corporate. De ce? Criza economica a silit numeroase companii sa renunte la propriile flote, optand, in schimb, pentru solutii mult mai avantajoase, precum inchirierile pe termen lung sau leasing operational. Asa se explica cresterea constanta pe care am inregistrat-o in ultimii ani in segmentul business-to-business, datorita serviciilor de transferuri, fleet management etc. Doar in primul semestru al acestui an am avut vanzari de peste 27 de milioane de lei, ceea ce reprezinta o crestere de 28%, comparativ cu aceeasi perioada din 2014.
Cum am reusit? „Cresterea s-a bazat pe adaugarea in portofoliu a unui numar de 250 de clienti corporate, pe dezvoltarea diviziei de transferuri si a serviciilor de fleet management, pe cresterea businessului de leasing operational, precum si pe semnarea de parteneriate strategice cu brokeri externi“, a declarat Dan Stefan, manager Autonom Rent a Car, pentru Ziarul Financiar.
Cu ajutorul clientilor nostri, intentionam sa avem cel putin aceeasi performanta si in a doua jumatate a acestui an, pentru care estimam chiar o crestere de 30%. Promitem sa va tinem la curent 🙂
Mai multe informatii pe aceasta tema puteti citi in Ziarul Financiar.
Sursa foto: Zf.ro