Saptamana aceasta, Sibiul gazduieste cea de-a 12-a editie a evenimentului Red Bull Romaniacs, cel mai dificil raliu hard enduro din lume. Peste 350 de rideri din 37 de tari au sosit in Romania pentru a lua parte la aceasta competitie, alaturi de o sumedenie de spectatori, iubitori de adrenalina pe doua roti.
Actiunea a demarat marti, 14 iulie, pe Bd. Coposu din Sibiu, cu un traseu urban denumit Prolog. Cum la calificarile din dimineața aceleiasi zile a plouat torential, traseul devenit foarte alunecos, creandu-le dificultati celor mai putin experimentati dintre rideri. Rezultatele Prologului au stabilit primii 35 de rideri calificati la fiecare clasă pentru cursele off-road (Iron, Bronze, Silver, Gold, in ordinea gradului de dificultate), ce vor avea loc zilele acestea, respectiv 15 – 18 iulie.
Pentru traseul urban au fost create 21 de obstacole, amplasate astfel incat concurentii sa nu aiba timp de respiro între ele. S-au folosit zeci de tone de piatră, traverse de beton, bușteni, containere pentru gunoi, șine de cale ferată etc. Cele mai dificile si, totodata, mai spectaculoase provocari in calea riderilor sunt o spirală aproape verticală (wall-ride) si Arena Platoș, care include un teleschi și un tun de zăpadă ce pulverizeaza apă pe participanti – desigur, spre deliciul spectatorilor.
Favorita publicului prezent la cursa de ieri a fost Sandra Gomez (Spania), concurentă la clasa Bronze, prima femeie care urcă pe podiumul Prologului Red Bull Romaniacs, iar campionul zilei este britanicul Johnny Walker, care castiga pentru a doua oara Prologul. Dintre românii participanti s-a remarcat satmareanul Emanuel Gyenes, clasat pe locul secund la clasa Silver.
O premiera in istoria Red Bull Romaniacs o reprezinta faptul ca riderilor clasați pe podiumul de la Prolog li se permite să își aleagă poziția la start în prima zi din munți. Primul pe traseul clasei Gold (cel mai dificil din raliu) va porni britanicul Graham Jarvis (numit ”Regele Carpaților” după cele patru trofee câștigate in cadrul competitiei), urmat de spaniolul Alfredo Gomez și de Jonny Walker.
Vreti sa simtiti pe viu adrenalina enduro? Va invitam la Sibiu, sa urmariti live cursele Red Bull Romaniacs! Daca aveti nevoie de o masina in acest scop, colegii nostri din cele 38 de centre de inchiriere Autonom Rent a Car de pe tot cuprinsul tarii va stau cu placere la dispozitie oricand.
Mai multe informatii despre competitie si program gasiti aici. Ne vedem la Sibiu! 🙂