Recomandări de citit și ascultat în vacanță #38

Salutare,

În episodul de astăzi v-am pregătit câteva recomandări numai bune de ascultat și citit pentru perioada de concedii. Să aveți zile cu relaxare și experiențe frumoase!

Spor la ascultat și citit! Dacă v-a plăcut sau ați dori să abordăm și alte subiecte de interes nu ezitați să ne scrieți.


#DozaDeLectură

Vă propunem trei lecturi de vară:

Elogiul inactivității, Bertrand Russell – Un volum de eseuri ce ne provoacă să regândim concepte precum plăcerea intrinsecă a muncii, necesitatea socială a ocupării timpului individual și modalitatea în care îl folosim. Este interesantă modalitatea în care autorul explică teoria și propune o schimbare de paradigmă într-un context politic destul de delicat, în care socialismul și fascismul luau amploare și deveneau forțele viitorului.

Ia o piersică, David Chang – Reprezintă povestea cuceritoare a unui chef onest și curajos, care crede în frumusețea îndepărtată a vieții. Este o cronică candidă și plină de umor care ne amintește despre dragostea pentru lucrurile pe care le facem și despre cum să luptăm, pas cu pas și cu îndârjire, pentru ceea ce ne dorim.

Învață cu inima, Tony Wagner – “O carte irezistibilă de memorii despre maturizare, care este o meditație complexă asupra educației – ce este, ce nu este și de ce contează. Această poveste a revelațiilor mentale, emoționale și morale vă va merge la suflet,” după cum o descrie Daniel H. Pink.


Accesează link-ul de mai jos dacă vrei să citești un episod anterior 🎁


#ÎntrebăriCuSens din Jocul Autonom

Cum ai grijă de tine și cum îți întreții starea de bine?

Unde și când te simți cel mai liber să fii tu însuți?


#DeAscultat

5 TED Talks pentru inspirația din căști:

Simon Sinek – Why Good Leaders Make You Feel Safe
Dan Harris – The Benefits of Not Being a Jerk to Yourself
Malcolm Gladwell – Choice, Happiness & Spaghetti Sauce
Luvvie Ajayi Jones – Get Comfortable With Being Uncomfortable
Julian Treasure – 5 Ways to Listen Better

Pe data viitoare!