Autonom încheie primul semestru din 2026 cu venituri în creștere cu 18,8%

București, 28 august 2026 – Autonom Services S.A. a încheiat primul semestru al anului 2026 cu venituri totale din exploatare de 520,8 milioane de lei, în creștere cu 18,8% față de aceeași perioadă a anului trecut. Toate cele trei divizii principale ale companiei au înregistrat venituri în creștere.

În primele 6 luni ale anului, EBITDA a ajuns la 229,8 milioane de lei, în creștere cu 7,4%, iar profitul operațional s-a situat la 73,4 milioane de lei. Fluxul de numerar din activitatea de exploatare a revenit în teritoriu pozitiv, la 38,9 milioane de lei, față de un consum de 118,2 milioane de lei în prima jumătate a anului trecut, o îmbunătățire de peste 157 de milioane de lei. Rezultatul net al perioadei a fost o pierdere de 10,4 milioane de lei, influențată în principal de diferențe de curs valutar de 46,1 milioane de lei, determinate de reevaluarea datoriilor financiare denominate în euro. Excluzând efectul diferențelor de curs, rezultatul înainte de impozitare ar fi fost de 42,1 milioane de lei, apropiat de cel din aceeași perioadă a anului trecut.

„Prima jumătate a anului 2026 a fost pentru Autonom o perioadă de creștere, dar și una în care am resimțit mai puternic complexitatea contextului economic în care operăm. Toate cele trei linii principale de business au crescut, am continuat să investim și, dincolo de efectele contabile, businessul de bază a rămas profitabil. Pentru noi este important să păstrăm această perspectivă: să continuăm să creștem, dar într-un mod sănătos, cu atenție la costuri, la investiții și la riscurile pe care ni le asumăm.”, au declarat Marius Ștefan și Dan Ștefan, cofondatorii Autonom.

Veniturile generate de serviciul de leasing operațional, inclusiv serviciile adiționale contractuale, au crescut cu 11,9%, până la 290,5 milioane de lei. Evoluția a venit într-o perioadă în care multe companii au devenit mai prudente în deciziile de investiții, pe fondul incertitudinii politice și fiscale. În acest context, predictibilitatea costurilor și flexibilitatea oferite de leasingul operațional au devenit și mai relevante pentru clienți.

Divizia de închirieri auto a avut cea mai rapidă creștere dintre activitățile de servicii, cu venituri de 71,3 milioane de lei, în creștere cu 25% față de S1 2025. Rezultatele au fost susținute de schimbările făcute în politica comercială, de investițiile în marketing și digitalizare și de îmbunătățirea experienței digitale pentru clienții de retail. Evoluția pozitivă a continuat și în lunile iulie și august, confirmând atât nivelul ridicat al cererii din sezonul de vară, cât și efectele inițiativelor implementate în ultimul an.

În activitatea de vânzare a autovehiculelor rulate și a echipamentelor provenite din flotă, veniturile au crescut cu 15,9%, la 98,9 milioane de lei. Evoluția acestei activități a fost influențată și de cererea ridicată din rent-a-car, care a determinat compania să păstreze mai multe mașini în exploatare și, implicit, să aibă un stoc mai redus disponibil pentru vânzare în prima parte a anului. Autonom urmărește randamentul obținut pe întregul ciclu de viață al unui autovehicul, nu doar volumul de vânzări dintr-o anumită perioadă.

Compania a continuat să investească în flotă și în capacitatea de dezvoltare. Valoarea netă a flotei auto și a echipamentelor pentru închiriere a ajuns la 1,25 miliarde de lei, în creștere cu 7,7% față de finalul anului trecut. La 30 iunie, Autonom avea disponibile facilități de finanțare contractate și netrase în valoare echivalentă cu aproximativ 983 milioane de lei. După încheierea semestrului, în luna iulie, Autonom a atras 30 de milioane de euro printr-o nouă emisiune de obligațiuni corelată cu obiective de sustenabilitate, cu maturitate în 2031. Emisiunea AUT31E a fost plasată integral, la o dobândă fixă de 5,97% pe an, iar cererea investitorilor a depășit semnificativ oferta. Obligațiunile au fost listate la Bursa de Valori București în data de 27 iulie 2026.

„Ne-a bucurat foarte mult interesul investitorilor pentru noua emisiune. Faptul că am plasat integral 30 de milioane de euro, la un cost fix pe care îl considerăm foarte bun în contextul actual de piață, ne confirmă că relația construită în timp cu investitorii și partenerii noștri de finanțare este una solidă.”, au adăugat fondatorii Autonom.

Pentru a doua jumătate a anului, Autonom își păstrează o abordare prudentă, dar cu încredere în perspectivele businessului. Compania va continua să urmărească dezvoltarea sănătoasă a portofoliului de leasing operațional, consolidarea rezultatelor din închirieri auto și optimizarea modului în care este utilizată și valorificată flota.

În paralel, continuă investițiile în digitalizare, automatizare și inteligență artificială. În toate departamentele sunt analizate și implementate soluții care pot simplifica procesele interne, pot îmbunătăți analiza datelor în timp real și pot crește eficiența. Accentul este pus nu doar pe tehnologie, ci și pe dezvoltarea competențelor oamenilor, astfel încât noile instrumente să fie folosite cât mai bine în activitatea de zi cu zi. Tot în luna iulie, Autonom a obținut certificarea B Corp, cu un punctaj de 91,2, o recunoaștere externă a modului în care compania integrează impactul social și de mediu în modul său de dezvoltare.

„Nu credem că următoarele luni vor fi neapărat mai simple, însă, în 20 de ani de activitate și crize multiple, am învățat să creștem tocmai în perioade în care lucrurile se schimbă repede. Rămânem aproape de clienți, continuăm să investim în oameni și tehnologie și încercăm să luăm decizii bune pe termen lung, chiar și atunci când pe termen scurt există mai multă incertitudine.” au declarat Marius și Dan Ștefan, co-fondatorii Autonom.

Despre Autonom
Autonom este o companie cu capital 100% românesc, pornită în 2006, în Piatra Neamț și este un jucător în top 3, după cifra de afaceri, în sectoarele principale de activitate: leasing operațional și închirieri auto.

Compania oferă soluții moderne de mobilitate și finanțare precum: închirieri pe termen scurt și mediu, leasing operațional, transferuri cu șofer, închirierea temporară de flote, servicii de fleet management, asistență rutieră, servicii de spălătorie auto și închiriere de echipamente. Acestea sunt furnizate printr-o rețea națională unică, prezentă în 36 de orașe din România, iar compania operează o flotă de peste 18.000 de mașini.