A intrat in echipa Autonom in 2014, in calitate de coordonator de vanzari. Curand insa avea sa ne impresioneze nu doar prin performantele sale profesionale, ci si prin energia debordanta, stilul de viata dinamic si implicarea deplina in misiunile pe care si le asuma. El se face “vinovat” pentru multiple participari ale echipei Autonom la diverse curse, competitionale sau caritabile. Doamnelor si domnilor, va invitam sa-l cunoasteti pe colegul nostru Adrian Papuc.
Ocazional, vi l-am mai “parat” aici, pe blog: de pilda, ca in 2014 ne-a reprezentat la Transmaraton, ca a alergat 100 km intr-o singura zi, la ultramaratonul caritabil “100 for Children”, pentru copiii orfani de la Valea Screzii, ori ca a mobilizat 22 de colegi din diverse orase sa participe la maratonul din Bucuresti.
Pentru Adrian, miscarea este un stil de viata si o forma de dezvoltare personala. Mereu relaxat si zambitor, emana acea liniste interioara pe care doar succesul prin propriile forte o poate da, fara a fi nicio clipa arogant – desi reusitele obtinute l-ar indreptati din plin sa se faleasca. Vorbeste despre pasiunea sa simplu si natural, fara pic de emfaza, dar ochii ii joaca de bucurie cand isi aminteste de cutare maraton, de oamenii si mai cu seama de clipele pe care i le-au prilejuit cele 60 de curse la care a participat pana acum. De la concursuri (semi-maratoane, maratoane sau ultramaratoane) pana la crosuri caritabile, Adi aduna in palmares cel putin doua curse mari pe an, laolalta cu incalculabile emotii, trairi, amintiri.
Facuse atletism in copilarie, dar, in urma unor probleme la genunchi, medicul i-a interzis sa mai alerge. A reluat acest hobby in 2006, alergand in parc, impreuna cu un prieten, cate 2 km/zi. Apoi a participat la primul concurs, in parcul Herastrau din Bucuresti, iar din 2008, dorindu-si si un maraton, a inceput sa se antreneze de trei ori pe saptamana. Si ce pregatire mai buna pentru maraton decat Peace Run, cursa care avea sa devina si cea dintai in ierarhia sufletului sau? Peace Run (cunoscuta si drept World Harmony Run) este o stafeta globala cu torta, ce promoveaza pacea, prietenia si armonia prin transmiterea unei torte aprinse din mana in mana. Ritualul misiunii este ca toti cei intalniti pe traseu, cu ochii inchisi si mana pe inima, sa-si puna o dorinta in timp ce tin torta, iar alergatorii transmit mesajele lor de pace mai departe, in lumea intreaga. Lansata in 1987 de scriitorul si liderul spiritual Sri Chinmoy, cursa a atras peste 10 milioane de oameni din 150 de tari, torta fiind purtata si de personalitati celebre, precum Nelson Mandela sau Maica Tereza. Organizatorii sunt voluntari si cursa are loc simultan pe toate continentele: in anii pari, echipa de alergatori parcurge intregul traseu international, pornind de la sediul central al ONU, din New York, in anii impari se organizeaza curse nationale, de cate o saptamana, de fiecare data pe alt traseu. Romania a intrat in circuitul international al cursei in anul 2000.
Adrian a participat la cursa locala Peace Run in 2007, iar de atunci o si organizeaza, ocupandu-se anual de demersurile necesare pentru desfasurarea stafetei pe teritoriul Romaniei, cu tot ce implica aceasta: obtinerea acordurilor necesare de la Ministerul Tineretului si Sportului, de la Politie si respectiv CNADNR (fiind necesare antemergator si salvare), atragerea participantilor, programarea vizitelor in comunitatile de pe traseu, unde alergatorii se vor opri pentru a transmite mesajul de pace si prietenie. Toate acestea inseamna multa munca de organizare si minimum doua luni de pregatiri. Pentru participanti, cursa implica o saptamana de alergat zi – lumina, indiferent de vreme, cu pauza doar pentru mese si la intalnirile din localitati. Din 12 ore, cam 9 se alearga, iar distantele dintre localitatile unde se organizeaza vizitele variaza, distanta totala impartindu-se la numarul de alergatori: fiecaruia ii revin 5-15 km/zi, iar pentru transportul logistic si intervalele dintre sesiunile de alergare ii insotesc doua masini. Uneori, mai ales pe canicula, este greu: “Te mai incalzesti si de la torta, dar este o misiune de onoare si trebuie sa o duc mai departe”, zice Adrian.
In fiecare an, alergatorii parcurg 500-600 km in tara si intalnesc cateva mii de copii. Ajung prin locuri uitate de lume, unde sunt intampinati ca in familie: scoala-gazda le devine casa, gospodinele comunitatii le pregatesc gogosi. Numai in ultimii trei ani au ajuns in judetele Bistrita-Nasaud, Buzau, Cluj, Covasna, Giurgiu, Harghita, Iasi, Mures, Neamt, Vaslui, Vrancea, si pretutindeni au fost primiti cu caldura, chiar si in localitatile unde romana este limba minoritara si a fost nevoie de translator. “Eu vreau sa acoperim toata tara”, si-a propus Adrian. Il motiveaza faptul ca mesajul purtat odata cu torta “schimba mentalitati, dezvolta spiritul de comunitate si pe cel national”. Nu intamplator itinerariul ales include opriri in comunitati mici, unde vizita misionarilor Peace Run chiar este un mare eveniment. In 2009, undeva, in judetul Sibiu – isi aminteste Adi – o fetita spunea: “este cea mai frumoasa zi din viata mea”. Si colectia de amintiri include multe momente speciale: interactiunea extraordinara cu un copil orb, vizita la scoala din Prundu Bargaului, unde ii asteptau aliniati in careu 1300 de copii, ori cum la Borsa, in Maramures, 11 copii imbracati in costume nationale, fetitele cu flori impletite in par, interpretau cantece traditionale romanesti, fara a fi, insa, romani. “A fost impresionant pana la lacrimi”. De inteles, asadar, de ce considera Adrian ca “bucuria data de o saptamana de alergat nu se poate compara cu nimic”.
Cu atat mai frumos – dar si mai dificil, din punct de vedere organizatoric – este in anii pari, cand vine si echipa internationala. Atunci participa 12 alergatori straini si 12 din echipa nationala. Sunt ore fixe de intrare si de iesire din tara, iar programul se respecta cu strictete, nu pot intarzia deloc. Mereu altii, alergatorii curiosi sa ne descopere tara, oamenii si peisajele vin din diverse colturi ale lumii, de la vecina Republica Moldova si alte tari europene (Austria, Germania, Serbia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Olanda, Franta, Italia, Muntenegru), pana la – ocazional – si locuri mai indepartate, precum India sau Canada. Majoritatea sunt la prima vizita in Romania. In 2014, echipa internationala a alergat in Ucraina, chiar aproape de zona de conflict, iar in 2016, intre 23 – 29 mai, va vizita pentru prima data tara noastra in timpul anului scolar.
Ce conditii trebuie sa indeplineasca participantii? Sa aiba experienta in alergare, sa fie disponibili in perioada organizarii cursei si receptivi la mesajul de pace Peace Run. Totodata, trebuie sa stie ca participarea este voluntara, iar conditiile de cazare si masa asigurate din bugetul Ministerului Tineretului si Sportului nu sunt ca in concediu: se innopteaza in camine, scoli sau baze sportive si se mananca la cantine.
Si totusi, v-ati putea intreba, de ce alearga acesti oameni? Ce ii uneste? Ce ii motiveaza? In ceea ce-l priveste pe Adi, el vrea sa-si demonstreze ca nu exista limite decat mental: “organismul este capabil sa depaseasca limite inimaginabile”. La Jocurile Olimpice din 1984, o japoneza s-a ranit in cursa, dar nu a renuntat, parcurgand ultimii 15 km taras! Tine de vointa, de antrenament, dar si de factori obiectivi, precum conditiile meteo. „Poti fi foarte bun si sa ai o zi proasta, corpul sa nu te asculte; cel mai greu nu este insa antrenamentul sau maratonul, ci recuperarea de dupa”. Din fericire, nu a suferit accidentari, dar ranile la picioare ori durerile de efort nu-i sunt deloc straine.
Antrenamentele – pentru un maraton, de pilda – incep cam cu 4 luni inainte, mai intens in ultimele doua saptamani, cand parcurge si cate 30-35 km intr-o sedinta, 5-6 zile/saptamana. Alearga in ritmul lui, ceea ce inseamna cam 1 km in 7-8 minute, adica 8-10 km/ora. Nu asculta muzica, ci este atent la mediu, se bucura de atmosfera, se incarca de la soare, de la oamenii din jur, ba chiar atinge o stare de beatitudine si meditatie, se detaseaza total, chiar si de propriile ganduri.
Nu a abandonat nicio cursa. La maratoane, cam dupa 30 km, se atinge o limita, numita de alergatorii veterani “The Wall”: organismul, epuizat, nu mai are motivatia de a continua si apare tentatia abandonului. Secretul rezistentei depinde de fiecare. Adrian depaseste momentul purtand o discutie… cu propriul organism: “Ii spun ca trebuie sa aiba rabdare inca un pic, ca avem impreuna o motivatie, o misiune de indeplinit”. Cel mai important este sa ajunga la final, nu conteaza timpul. Si ce se intampla la final, dupa un asemenea efort? “Este o descatusare senzationala, unii plang de emotie. Fiecare cursa este altfel; treci de la agonie la extaz, gasesti resurse sa continui”. Nu este adeptul suplimentelor fiindca pacalesc organismul sa nu resimta oboseala, inhiband stimulii de alerta din creier. „Cand alergi, organismul secreta endorfina, hormonul fericirii; de aceea alergatorii nu pot renunta”: fiindca, desi fizic sunt epuizati, emotional se simt excelent.
Adrian crede cu tarie ca oricine poate alerga un maraton: “bariera este doar mentala”. Deja cunoscut pentru pasiunea sa in randul colegilor si prietenilor, Adrian le face programul de antrenament celor care vor indrumare privind participarea la curse. Un sfat pentru incepatori este sa nu se antreneze singuri, sa-si gaseasca parteneri de alergat. “Foarte mult conteaza si alimentatia”, spune el. Din 2006, este ovo-lacto-vegetarian, ceea ce l-a ajutat mult pe plan sportiv si nu numai. In timpul discutiei, incercam – fara succes – sa-i ghicim varsta in statura tonica, zvelta si cele cateva riduri fine. Parca auzindu-ne gandurile, ne dezvaluie: 47 de ani. Si cu greu ne putem ascunde mirarea.
Ce urmeaza? Un semi-maraton in mai 2016. Vrea sa alerge si la competitiile din Londra, Berlin (unde terenul este plat, perfect pentru batut recorduri), dar scopul suprem este sa participe, pana in 2020, la Self-Transcendence Race, cea mai lunga cursa de alergare certificata din lume, in care fiecare participant parcurge 4.989 km (3.100 mile), adica aproape 100 km/zi, timp de 52 de zile consecutive. Nu este “doar o cursa”, nici o competitie – poate doar cu propria persoana, ci o transformare completa. “Psihic, este o chestie colosala”. Mai ales ca ar fi primul roman participant.
Pana atunci insa, Adrian Papuc alearga oricum: nu doar pentru a se antrena pentru curse, ci si din placere, in parc, cate 10-12 km/zi, inclusiv in week-end. L-ati putea zari in Herastrau, la ore foarte matinale (5AM). De unde atata energie si pasiune? Am cautat si noi secretul si, desi raman cu siguranta multe de aflat despre colegul nostru, ce stim cu certitudine este ca, pentru el, alergarea nu este doar un mod de a-si petrece timpul liber si o sursa inepuizabila de bucurie, ci si o maniera de a (re)descoperi lumea, de a se lasa inspirat si de a-i inspira pe altii prin exemplul lui. Pentru el, fericirea vine… alergand. Iti multumim pentru motivatie, Adi!
